Sepultură

Dar de ce să mai întrebi?

Ce rost are să mai înţelegi?

Cui să te încrezi?

Pe cine să mai iubeşti?

Ei vând vise pe minciuni şi pâine,

Calcă speranţe in bocanci şi ghete

Varsă lacrimi false pentru o zi de mâine,

Vor să ştie dacă îi vei mai crede!

Au zâmbete înşelătoare,

Văpaia ochilor ascunde gânduri păgâne,

Vorbele le sunt ademenitoare,

Dar sufletul? Sufletul le e de câine.

Le rânjesc colţii în umbră,

Te ard din priviri pana-n adâncul cugetului,

Te-aşteaptă într-o agonie sumbră,

Pe tavă de argint să le pui slava mortului!

Ţi-ar bea sângele gâlgâind,

Te-ar privi in chinuri agonizând,

Ţi-ar dansa pe mormânt ţopăind,

S-ar lăuda cu moartea ta, triumfând!

Ţi-ar culege laurii suspinând ipocrit,

În flăcări roşii i-ar mistui!

Ţi-ar plânge trupul neînsufleţit,

Spiritul ţi l-ar pârjoli!

Nu! Nimeni nu te-ar plânge....

Nu s-ar vărsa lacrimi sincere nicicum....

Durata vieţii ţi-ai plătit-o-n sânge...

Ei te-au vrut mort mereu... Ca acum...

Roşu, roşu ţi-a fost sângele curgând..

Galben, galben si palid e cerul clocotind...

Verde, e verde iarba pe mormânt...

Negru, negru e cel ce vine galopând!