De ce taci uneori si privesti pamantul?
De ce refuzi sa-ti impartasesti gandul?
Iti amuzi publicul si apoi dispari subit,
Ce gand te-apasa si te face neclintit?
Te minti pe tine, si ne minti pe noi
Ca lumea-I o scena cu actori goi,
Ca-I sincer zambetul tau, ca esti adevarat,
Ca ne respecti pe noi si cuvantul dat…
Esti slab, nefericit, dar iti pazesti armura,
Cu ranjete si ironii, iti acoperi ura.
Privesti la cei naivi, esti cinic ii injuri,
Nu te strabat fiori ca poate ai sa-L manii?
Nu crezi in iubire, nu crezi in fericire,
Nu crezi ca “a trai” inseamna implinire,
Nu stii cum e sa simti ca viata vrei sa-ti dai,
Pentru o creatura ce-si merita al sau trai!
Esti cel de care am nevoie,
Esti cel ce-mi este necesar,
Esti cel care aduce furtuna,
Esti cel ce sufla vantul solar,
Esti zambet si lacrima, lumina si intuneric,
Esti cel ce ne starneste un hohot coleric
Esti vedeta serii, esti clovn,faci jocuri de magii
Ne castigi pe toti cu marionete, ca pe copii.
Dar dupa ce se trage cortina,
Iar clovnii is au si ei rutina,
Iti dai jos masca, te simti murdar,
Iti speli in fuga fata, arunci un zambet trist, fugar,
Te-ntorci la o tigara si o bere rece,
Si speri si tu ca prostul depresia s-o-nece.
Privesti apoi pierdut in jos,
Si taci…Taci iar…..Primejdios….
p.s. poezia aceasta e dedicata unui prieten drag, sursa vie de inspiratie, pentru ceea ce aveti in fata, cel putin
