Mi-am facut
curat in camera si cand am termincat mi-am dat seeama ca nu acolo trebuia sa
fac curat. Am o gramada de gunoi de aruncat din viata mea. Am un Univers intreg
de aruncat la cos. Am un Cosmos plin de stele
si planete defecte. O gramada de principii putrede. Si prin toata
mizeria asta ar trebui sa ma regasesc si pe mine.
Mi-a murit Dumnezeul acum mult timp
si inca ma chinui sa-mi ling ranile si sa curat dupa masacrul pe care l-a
facut. Inca lucrez la zidurile si la fortareata asta. Mi-am construit cetatea
asta pentru a nu mai intra nimeni neinvitat aici ca sa ia locul Dumnezeul ce a
murit. Am luat-o ca pe o joaca initial. Si m-am jucat cu focul. Am crezut ca
daca ma exilez si ii aduc ofrande si rugaciuni va reveni. Nu trebuia sa ma
inchid singura aici, trebuia sa mai iau pe cineva cu mine. Trebuia sa renunt la
ideea ca Dumnezeul meu ar mai putea invia. A murit! Si nu se va mai intoarce. E
normal sa te revolti cand iti moare Dumnezeul. E normal sa te inchizi si sa nu mai lasi pe nimeni
inauntru cand se intampla asta. E normal sa-ti construiesti ziduri si sa le
inalti cat mai sus, pentru ca nu cumva sa vina vreun Dumnezeu pagan si sa-I ia
locul Dumnezeului tau. E normal sa-I mai aduci jertfe si rugaciuni sperand sa
invie. E normal sa te marcheze si sa nu-ti revii prea curand…poate chiar sa
nu-ti revii niciodata.
