Introspectie

Introspectie

1.Nu-mi plac cifrele…pentru ca nu-mi plac lucrurile exacte, imi place sa le dezbat sa pot sa le modific, sa nu ma limitez la ce mi cere!!! Nici unul din id-urile mele nu contine cifre! Nu ma raportez la cifre cand gandesc, dar cred intr-o anumita logica a lucrurile care nu e generata de cifre. Intr-adevar marii filozofi au fost in primul rand matematicieni. Au avut ratiunea lucrurilor din numere, dar le-au elaborate ajungand la idei care pot fi expuse doar prin litere.

        1+1=2, iar ploaia cade. Lucruri concrete care se pot masura in marimi reale, respective cifre. Dar daca intra in ecuatie aces “daca” aceste lucruri concrete iau alta intorsatura si nu se mai raporteaza la cfre ci la ganduri si la puterea lor. Probabil asta e filosofia!

        2. Politica in sine nu poate fi definite pana in momentul in care ajungi sa ii cunosti anumite trasaturi, aspect, sa vezi realitatea asa-zis politica.

        3. Am incetat sa mai visez asa cum faceam odata. Cel mai paropiat gand de un vis a fost acela despre concretizarea amintirilor – visare cu ochii deschisi. Afara de asta nu mai am vise.nu mai am romanstism, nu stiu daca am fost vreodata romantic, stiu ca in present cuvantul asta nu se gaseste in vocabularul personal, decat daca vine vorba de altcineva. Nu mai cred in dragoste, nu stiu daca am crzut vreodata in ea, stiu in present ea numai reprezinta acea inflorire a sufletului in care credeam cu atata pasiune.

        4. Oamenii astia rationali sunt sunt mai pasionati vis-a vis de principiilor lor ‘spirituale”. De pilda un om care poate fi definit ca si ratinal in gandire si comportament, echilibrat psihic, are o putere mai mare de a crede in frumusetea dragostei ca si sentiment uman. Pe cand un asa zis filozof, om care s-ar ocupa cu studierea acestei “dragoste” nu are o credinta la fel de impatimita in aceasta “dragoste”. De ce?

        Dupa anumite dezamagiri, in plan spiritual sa spunem, am incetat sa mai cred in frumusetea unui suflet ca si prezumtie de nevinovatie. Explicatie: asa un acuzat are dreptul la prezumtia de nevinovatie inainte de prezentarea dovezilor concrete, si o persoana noua (pe care nu o cunosti de mult timp) ar trebui sa aiba aceasta frumusete a sufletului pana la proba contrarie. Ei bine eu nu mai cred in ea. Iau mai intai omul ca si salbatic, si il provoc apoi sa ma convinga ca nu e, aplicand teste si jocuri pentru a-l reduce in eroare.

        “ nu, nu trebuie sa ma iubesti pentru frumusetea mea sau a sufletului meu, trebuie sa ma iubesti si pentru uratenia lor, si pentru tot ce sunt eu. Poti?”

        Am devenit inversul celei ce eram cand m-am indragostit prima oara. Eram sincera, credeam…. Singurul lucru in care mai cred cu aceeasi tarie ca si atunci e Dumnezeu, asta daca Il pot numi lucru! Nu ma mai pot deschide in fata oricui cum o faceam atunci. În schimb am invatat sa-i fac pe altii sa faca asta in fata mea, sa se simta chiar confortabil. Nu ma mai pot indragosti de un zambet, de o privire. Nu ma pot lega de o persoana doar printr-un sarut. “pe mine m-ai sarutat esti a mea!”. Nu dragul meu, sunt doar a mea, si din clipa asta, de cand dau curs acestor ganduri doar a mea voi fi. Ne nastem singuri si ramenem singuri pana la sfarsitul vietii. Da, mama ne îngrijeşte pt a ne dezvolta “correct”, ne protejează de pericole, dar tot singuri suntem. Alegem un cineva să işi petreaca viaţa cu noi, dar si asta e “pana ce moartea ne va despărţi”, tot singuri murim.

Ma contrazici? In acest caz te intreb, a intrat cineva vreodata sa-ti combata ideile ca si gânduri? ideile ale pe care nu le-ai transpus in cuvinte inca? A intrat cineva acolo vrodata? Nu. Gandesti singur deci. Da, crestinii stiu ca Dumnezeu este singurul ce are habar de gandurile lor, dar el nu intervine. Ceea ce unii spun ca “ceea ce mi-a spus Domnul” e de fapt o forma mai grava sau mai putin grava de shizofrenie, creierasul acela, care are mai multe cellule in el decat are Universul stele, nu mai funcţionează cum trebuie, iar conştiinţa ta aude voci!